Dictionar

masacru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. massacre)

1. acțiunea de a masacra, de a ucide cu sălbăticie și în număr mare (ființe care nu se pot apăra); masacrare, măcel, carnaj.
 

sacru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. sacer, it. sacro)

1. adj. cu caracter religios; sfânt.
2. foc ~ = (fig.) vocaţie, talent.
3. (fig.) scump, venerat.
4. s. n. ceea ce transcede umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan.
 

sacrum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. sacrum)

1. os triunghiular la partea inferioară a coloanei vertebrale, care împreună cu oasele pelviene formează bazinul.
 

abator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattoir)

1. construcţie unde se sacrifică animalele destinate consumului populaţiei.
2. (fig.) masacru.
 

asacrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (a- + sacrum)

1. anomalie constând în absenţa osului sacru.
 

betyl

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bétyle)

1. (la arabi) piatră neagră care însoţea tribul în deplasările sale, purtată ca obiect sacru, ocrotitor, într-un cort montat pe o cămilă, cu un cortegiu de prezicători, toboşari şi femei dansând.
 

canoniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. canoniser, lat. canonizare)

1. a trece pe cineva în rândul sfinţilor.
2. a institui ca regulă, a considera sacru.
 

carismatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. charismatique)

1. (despre autoritate) care se bazează pe valoarea personală extraordinară a unui individ, pe caracterul său sacru, istoric sau exemplar.
2. (despre o personalitate) care se bucură de un mare prestigiu.
 

carnaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carnage)

1. acțiunea de a ucide, de a tăia în bucăți (în mod violent și sângeros) un număr mare de animale sau oameni și rezultatul acestei acțiuni; măcel, masacru.
2. (var.) carnagiu.