salt

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. saltus, it. salto)

1. mișcare bruscă, cu detentă musculară, prin care cineva se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se.
2. săritură, cădere în vid (cu parașuta).
3. trecere bruscă, fără grade intermediare.
4. ~ calitativ = moment, stadiu necesar al dezvoltării în natură, în societate și gândire, constând în schimbarea calității unui obiect sau proces, pregătită și determinată de schimbările cantitative.
5. (inform.) ruptură de frecvență care intervine într-un program ca urmare a unei instrucțiuni de înlănțuire.

asalt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. assalto)

1. atac violent pentru cucerirea unui obiectiv militar pentru a învinge rezistența inamicului.
2. a da ~ul = a ataca; a năvăli; a lua cu ~ = a cuceri printr-un atac violent.
3. (fig.) acțiune, luptă avântată.
4. exercițiu de scrimă.

salță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. salsa)

1. erupție de noroi, cu emanații de gaze, în unele regiuni petrolifere sau gazifere; vulcan noroios.

saltamarcă

Parte de vorbire:  s.f. (înv., reg.)  
Etimologie: (tc. saltamarka, gr. σαλταμάρκα)

1. jachetă purtată cândva de navigatori; vestă strânsă cu mâneci.
2. (var.) santamarcă.

săltând, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (vb. sălta)

1. (despre ființe) care se mișcă sprinten, vioi; săltăreț.
2. care se mișcă (repetat, ritmic) de sus în jos și invers (sub impulsul unei forțe externe); săltăreț.

saltando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. saltando)

1. (muz.; la instrumentele cu coarde) săltând cu arcușul desprins ușor de coardă.

șaltăr

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Schalter)

1. (tehn.) dispozitiv al cărui scop este întreruperea unui circuit electric și a fluxului de curent; dispozitiv pentru a porni și opri curentul electric sau a direcționa fluxul acestuia; întrerupător electric, comutator.

abordaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.

aleză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alèse, alaise)

1. bucată de pânză care se așterne peste cearșaf sub un bolnav sau copil mic.
2. țesătură impermeabilă folosită pentru a proteja un pat, o saltea.

asalta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. assaltare)

1. a da un asalt.
2. (fig.) a copleși cu insistențe, cu cereri.

asaltator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. assaltatore)

1. cel care asaltează; cineva care atacă sau asaltează pe altcineva în mod violent sau criminal; soldat încadrat într-un corp de trupe de asalt.

baladin, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. baladin)

1. (în vechiul teatru francez) saltimbanc, bufon, comediant ambulant.
2. farsor, persoană pusă pe glume într-un loc public.

balestră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. balestra)

1. balistă.
2. salt, fandare la scrimă.