Dictionar

scoarță

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT cortex
2. FR écorce
3. EN bark; rind
4. DE Baumrinde; Borke; Rinde
5. RU корa
6. HU héj; kéreg
 

alburn

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. alburno, lat. alburnum)

1. strat lemnos situat între scoarța unui arbore și inima lui.
2. totalitatea inelelor anuale externe, de culoare mai deschisă, ale lemnului secundar al arborilor cu lemnul tare.
 

analizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. analyseur)

1. aparat al sistemului nervos, compus dintr-un organ de simț, din nervi și centrii corespunzători din scoarța cerebrală.
 

bitum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară.
 

bitumine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitumines)

1. materii din scoarța pământului din hidrocarburi și din diferite alte substanțe organice.
 

cataclază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kataclase)

1. zdrobirea și deformarea mineralelor unei roci datorită presiunii și dislocărilor din scoarța Pământului.
 

cementație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cémentation)

1. cementare.
2. întărire și pierdere a elasticității straturilor externe ale lemnului.
3. zonă de ~ = zonă din scoarța terestră în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare.