aticism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atticisme, lat. atticismus)

1. formă specifică a dialectului atic; (prin ext.) formă sau construcție atică introdusă într-o altă limbă.
2. mulțimea calităților de gândire și expresie specifice marilor scriitori atici (eleganța, finețea, puritatea limbajului, proprietatea și vigoarea expresiei, precizia, simplitatea, concizia et cetera).
3. finețe de gust, măsură, eleganță, puritate de stil și de limbă.
4. (antonim) beotism.

aticist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. atticiste)

1. I. care cultivă sau amintește de aticism.
2. II. autor care imită stilul scriitorilor atici.

autopastișa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + pastişa)

1. refl. (despre scriitori) a-și imita procedeele artistice proprii.

cenaclu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cénacle, lat. cenaculum)

1. grup de scriitori, artiști etc. cu o ideologie comună, un program estetic comun; reuniune periodică a unui asemenea grup.

cenacular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cenaclu + -ar, fr. cénaculaire)

1. referitor la cenaclu.
2. care se referă la un grup de artiști, scriitori sau intelectuali uniți în jurul aceluiași interes.

clasic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. classique, lat. classicus)

1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia.
2. conform normelor artei antice greco-latine.
3. referitor la clasicism (1).
4. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune.
5. (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model.
6. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic.