sentință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sentence, lat. sententia)

1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj.
2. (fig.) blam.
3. maximă, aforism.

abjudeca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abjudicare)

1. (jur.) a suspenda printr-o sentință judecătorească.

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.

apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.

apoftegmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophtegme, gr. apophthegma)

1. formulare aforistică memorabilă; maximă, sentință, adagiu.

casație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cassation)

1. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior.