Rezultate principale (Simbol,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)
1. semn, obiect, imagine care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, o ființă, o idee, un sentiment.
2. semn convențional, în știință și tehnică, pentru notarea anumitor noțiuni, operații, relații matematice etc.
3. denumire abreviată a elementelor chimice.
5. procedeu stilistic prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii.
Rezultate secundare (Simbol,):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. sex-symbol)
1. vedetă care simbolizează un ideal sexual sau care reprezintă gusturile sexuale ale unei generații.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. symbolique, lat. symbolicus, gr. symbolikos, /II/ germ. Symbolik)
1. adj. care constituie un simbol; exprimat printr-un simbol; simbolistic.
2. s. f. exprimare a unor idei, sentimente etc. cu ajutorul simbolurilor.
3. ansamblu de simboluri proprii unei religii, unei culturi etc.
4. știință care studiază și explică simbolurile.
5. teorie a simbolurilor, în care rațiunile logice și raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne convenționale; simbolistică, simbologie.
6. ramură a teologiei care studiză comparativ simbolurile de credință ale diferitelor confesiuni.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. symbolisme)
1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credințe.
2. curent în literatură și artă, de proveniență franceză, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii spirituale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică.
3. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. symboliste)
1. I. referitor la simbolism, care aparține simbolismului.
2. II. adept al simbolismului (mișcare artistică europeană care s-a dezvoltat în anii 1870 și a atins apogeul în anii 1890).
3. poet, literat, artist etc. care aparține simbolismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. symbolistic, /II/ rus. simbolistika)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. symboliser)
1. a constitui un simbol; a exprima, a reprezenta printr-un simbol.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abbreviare)
1. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.).
2. a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abrevia)
1. acțiunea de a abrevia și rezultatul ei.
2. (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. abondance, lat. abundantia)
1. cantitate mare, belşug; bogăţie.
2. cornul ~ei = corn cu fructe şi flori, simbol al belşugului.
3. (biol.) număr al indivizilor unei specii dintr-un releveu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (rus. akmeizm)
1. curent modernist în literatura rusă de la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allégorique, lat. allegoricus)
1. care folosește alegoria, care are valoare de alegorie; care conține un sens ascuns, o aluzie ascunsă; exprimat în pilde.
2. car ~ = vehicul amenajat cu o platformă reprezentând o scenă simbolică şi cu care se defilează la anumite sărbători.