Rezultate secundare (Sintagme,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conversion, lat. conversio)
1. modificare a condiţiilor iniţiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutaţie genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înţelesului ori funcţiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăţi prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conştiinţă fără a provoca o reacţie de angoasă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. formant)
1. element constitutiv esenţial al unui sunet, cuvânt, al unei sintagme, propoziţii etc.; formativ.
2. element de formare a unui întreg; constituent.
3. (fon.) frecvenţă a unor rezonanţe specifice care definesc o vocală pe plan acustic.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. grammaticaliser)
1. (despre cuvinte cu sens lexical) a (se) transforma în instrument gramatical, pierzându-şi valoarea expresivă iniţială.
2. a conferi unui termen sau unei sintagme un statut gramatical.
3. a dobândi, la utilizare, un statut gramatical.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. joncture)
1. (lingv.) graniță lingvistică pertinentă, marcată de o pauză virtuală și de o schimbare a intonației, între două segmente, silabe, morfeme, sintagme sau propoziții.
2. (lingv.) element fonetic care marchează o pauză; separare între două elemente de pronunție (foneme etc.), care este relevantă pentru înțelegerea unei limbi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. morphosyntaxe)
1. descriere a regulilor de combinare a morfemelor pentru formarea cuvintelor, a sintagmelor şi frazelor.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. syntagmatique)
1. adj. referitor la sintagmă.
2. clasă ~ă = ansamblu de termeni care au, în frază, același comportament gramatical; raporturi ~ce = raporturi care unesc între ele diversele elemente ale unei sintagme.
3. reguli ~ce = (în gram. generativă) reguli de expansiune care dau o nouă versiune unei categorii oarecare sub forma constituenților ei imediați.
4. s. f. studiul sintagmelor.