Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. soliste, it. solista)
1. cântăreţ sau instrumentist care interpretează un solo sau partea cea mai importantă dintr-o piesă muzicală.
2. dansator care execută singur o piesă coregrafică sau deţine rolul principal într-un ansamblu coregrafic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. solistisch)
1. care pune accentul pe interpretarea solistului; executat de un solist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. adagio)
2. s. n. parte dintr-o lucrare muzicală scrisă în acest tempo.
3. dans clasic lent pentru doi solişti, într-un balet.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + fonic)
1. (despre cântecul unui solist, al unui cor) alternativ.
2. (despre materiale) care atenuează zgomotele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiphonie)
1. cântare alternativă a unui solist şi a unui grup vocal ori instrumental.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. aria)
1. compoziţie vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc.
2. piesă instrumentală cu caracter cantabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. background)
1. fundal sonor (melodic, armonic, ritmic) care susţine şi completează partea solistică, instrumentală sau vocală.
2. tehnică de filmare la care o proiecţie formează fondul decorativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ballade)
1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta şi se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziţie vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.