Dictionar

Rezultate principale (Soluţiona):

Soluţiona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. solutionner)

1. a da o soluţie; a dezlega, a rezolva o problemă dificilă.

2. a pregăti o soluţie de ebonită care se pune pe un metal, pentru a se realiza aderenţa acestuia cu cauciucul.


Rezultate secundare (Soluţiona):

Soluționabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (soluționa + -bil, cf. fr. solutionnable)

1. care poate fi rezolvat, soluționat, care poate primi o soluție; (rar) rezolvabil.


Soluționare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. soluționa)

1. acțiunea de a soluționa și rezultatul ei; soluție; dezlegare, rezolvare.


Agreement

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. agreement)

1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.


Analogie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondenţă, asemănare între două sau mai multe situaţii, obiecte, fenomene, noţiuni etc.

2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta şi un alt sistem cunoscut.

3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.

4. (jur.) metodă de soluţionare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.

5. asemănare parţială de formă, sau de conţinut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influenţa celuilalt.


Arbitra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. arbitrer)

1. a soluţiona un diferend ca arbitru.

2. a conduce desfăşurarea regulamentară a unei competiţii sportive.


Arbitraj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitrage)

1. soluţionare a unui diferend de către o persoană sau o instituţie autorizată.

2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.

3. conducere a unei aplicaţii tactice, a unei competiţii sportive de către un arbitru.

4. hotărâre luată de un arbitru.

5. (fin.) cumpărare de valută, acţiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeaşi piaţă sau pe o alta.


Arbitru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitre, lat. arbiter)

1. persoană, instituţie care are sarcina de a soluţiona un diferend, un litigiu.

2. cel care arbitrează o aplicaţie tactică, o competiţie sportivă.


Belicist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. belliciste)

1. (cel) care susţine folosirea forţei în relaţiile internaţionale; belicos.

2. I. care este în favoarea războiului; care recomandă soluționarea disputelor prin forța armată; care susține războiul.

3. II. persoană care dorește război, care cheamă la război; susținător al războiului pentru soluționarea problemelor internaționale.