Dictionar

Rezultate secundare (Spatie.):

Crispaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. crispation)

1. acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispare.

2. contractare în mod involuntar a mușchilor, a nervilor, a feței etc.

3. strângere care scade suprafața unui obiect prin încrețirea acestuia.

4. imobilizare într-o anumită stare de spirit.

5. (var.) (înv.) crispațiune.

6. (antonime) decrispare, decontractare, destindere.


Crispare (1)

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (crispa)

1. acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație.

2. contracție, spasm al nervilor sau mușchilor.

3. strângere prin care anumite lucruri se contractă prin încrețirea suprafeței.

4. imobilizare într-o anumită stare de spirit.

5. (antonime) decrispare, decontractare, destindere.


Durșus

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Durchschuss)

1. (tipografie) linie de plumb mai puțin înaltă decât literele, folosită la spațierea liniilor de text; interlinie.

2. (var.) durs, dursus.


Spaţiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. spatium, după fr. espace)

1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele.

2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh.

3. ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora.

4. loc, suprafață, întindere limitată.

5. (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe.

6. loc între două obiecte; distanță, interval.

7. ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări.

8. distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului.

9. (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri.

10. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți.

11. (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem.


Treflă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. trèfle)

1. una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-o frunză de trifoi de culoare neagră; spatie.

2. (poligr.) ornament care imită trifoiul.

3. găitan de bumbac, de mătase etc. în formă de frunză de trifoi, cusut ca podoabă la unele haine (de uniformă).

4. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale căror centre formează un triunghi echilateral.

5. (mar.) dispozitiv la colțul inferior al velelor pătrate, dintr-un inel mare prin care trec două inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe direcții.

6. pasaj denivelat în curbă pentru părăsirea unei șosele și intrarea în altă șosea.