Rezultate secundare (Special):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. spécial, lat. specialis)
1. care se aplică numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; anumit, deosebit.
2. în ~ = mai ales, îndeosebi.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT praecipius
5. RU специaльный; особый
6. HU különös, különleges; speciális, sajátos
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. spécialiste)
1. persoană specializată, care are cunoștințe aprofundate într-un domeniu specific și restrâns (ştiinţă, tehnică etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. spécialité, lat. specialitas)
1. ramură anumită a unei ştiinţe, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva.
2. de ~ = care aparţine unei anumite specialităţi; (despre persoane) specialist într-o anumită ramură de activitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. spécialiser)
1. refl. a se consacra studiului şi aplicării unei discipline, unei ramuri speciale a ştiinţei, a tehnicii etc.
2. tr. a face să capete caractere specifice, individualizate.
3. (despre procese de producţie) a limita numai la anumite produse.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT specialisatio
2. FR spécialisation
3. EN specialization
5. RU специaлизaция
6. HU szakosítás, specializálás, specializálódás
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbazia)
1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. abordeur)
1. marinar specializat în abordaje.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)
1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accordeur)
1. specialist în acordarea instrumentelor muzicale.