spirit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. spiritus, it. spirito)

1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință.
2. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc.
3. inteligență; imaginație.
4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală.
5. mod, fel de manifestare, de gândire.
6. în ~ul = potrivit cu...
7. glumă, anecdotă; vorbă de duh.
8. a face ~e = a glumi.
9. caracter specific a ceva.
10. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă.

spiritism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spiritisme)

1. concepţie şi practică mistică potrivit căreia s-ar putea comunica cu spiritele morţilor.

spiritist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spiritiste)

1. (cel) care practică spiritismul.

spiritual 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spirituel, lat. spiritualis)

1. care aparţine spiritului.
2. intelectual, sufletesc.
3. inteligent, deştept, ager; înzestrat cu umor.

spiritual 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl., fr. spiritual)

1. /spirituăl/ s. n. cântec de cult protestant, modificat de populaţia de culoare din SUA, care i-a imprimat o puternică sincopare.
2. s. m. f. membru al unor secţii ale ordinului franciscanilor, apărute în sec. XIII.

spiritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spiritualisme)

1. concepţie filozofică idealistă şi mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanţială primordială, independentă de materie.

spiritualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. spiritualiste)

1. I. referitor la spiritualism, propriu spiritualismului.
2. (rar) care aparține spiritului; care aparține psihicului; spiritual.
3. II. adept al spiritualismului (doctrină conform căreia spiritul este o realitate independentă și superioară).
4. adept al spiritismului; spiritist.
5. (antonim) materialist.

abrutizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrutissant)

1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
3. (antonim) civilizator.

activism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieţii.
2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie să se angajeze în acţiune pentru realizările materiale şi spirituale ale societăţii.

anacronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anachronisme)

1. eroare în fixarea datei unei întâmplări, a unui eveniment etc.
2. lucru care nu corespunde spiritului unei epoci, învechit.

anagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric şi spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.

anecdotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anecdote, gr. anekdota)

1. fapt puţin cunoscut din viaţa particulară a unei personalităţi.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârşit deosebit, neaşteptat.

angelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. angélisme)

1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.