Dictionar

Rezultate principale (Statut):

Statut

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. statut, lat. statutum)

1. document, lege de bază cuprinzând dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia.

2. denumire dată unor constituții.

3. ~ politic = totalitatea drepturilor și îndatoririlor prevăzute și garantate de constituție, în virtutea cărora cetățenii participă la viața politică.

4. ~ social = status.

5. starea, situația, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva).


Rezultate secundare (Statut):

Statutar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. statutaire)

1. bazat pe un statut; conform unui statut.


Abaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.

2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.

3. mănăstire catolică unde se află această instituție.

4. stăreție.

5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.


Afrikaans

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.

2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).


Asociaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. association)

1. asociere, unire, întovărăşire.

2. (biol.) grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite.

3. grupare, unire constituită printr-un statut.

4. legătură specifică între două sau mai multe procese şi produse psihice (reprezentări, idei, sentimente etc.).

5. (chim.) ~ moleculară = grupare de două sau mai multe molecule identice.


Autodeterminare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. autodétermination)

1. principiu care exprimă dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege, fără imixtiuni din afară, statutul ei politic şi calea de dezvoltare economică, socială şi culturală.


Colegiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puţin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcţie publică.

2. organ de conducere colectivă şi de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărţi etc., a unei întreprinderi sau instituţii.

3. corp sau asociaţie a unor persoane care au aceeaşi profesie sau aceeaşi demnitate.

4. (jur.; în unele ţări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanţei supreme sau cu atribuţii speciale pe lângă unele organe de jurisdicţie.

5. ~ de avocaţi = colectiv al avocaţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.

6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina şi morala de partid etc.

7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetăţenii cu aceeaşi avere sau cu acelaşi rang social.

8. instituţie de învăţământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.

9. ~ de redacţie = organ consultativ pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii; comitet de redacţie.


Decoloniza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décoloniser)

1. a desfiinţa statutul şi situaţia economică, politică de colonie a unei ţări, a unui teritoriu.