Dictionar

Rezultate principale (Structură.):

Structura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. structurer)

1. a da o structură, a organiza.


Structură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. structure, lat. structura)

1. ansamblu de elemente de construcție solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta și le transmite la fundație.

2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem.

3. dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe.

4. mod de grupare a moleculelor într-o substanță minerală.

5. mod de așezare a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor.

6. (psih.) conformație, factură, formație.

7. fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare.

8. ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze.

9. mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire.

10. mod de organizare a oricărei ramuri de producție.


Structură

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT structura

2. FR structure; organisation

3. EN structure; organization

4. DE Struktur; Aufbau; Gefüge

5. RU структурa; строение; устройство

6. HU szerkezet


Rezultate secundare (Structură.):

Biostructură

Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + structură)

1. structură biologică a materiei vii.


Destructura

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. déstructurer)

1. a distruge structurile unui ansamblu.

2. a dezorganiza ceea ce este structurat.

3. (anton.) a structura.


Infrastructură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infrastructure)

1. ansamblu de elemente care susțin partea principală a unei construcții, a unui drum.

2. parte a unei nave care se află sub corpul principal al vasului.

3. totalitatea instalațiilor tehnice și a construcțiilor la sol necesare activității de zbor.

4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți.

5. ansamblu de elemente ori relații care condiționează sau determină pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme.


Macrostructură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. macrostructure)

1. structură a unui corp (metal, aliaj etc.) vizibilă cu ochiul liber sau cu lupa.

2. structură a solului predominant din macroagregate.

3. ~ socială = totalitatea relaţiilor, reţelelor şi instituţiilor la nivelul întregii societăţi.

4. (anton.) microstructură.


Mecanostructură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (mecano- + structură)

1. structură funcțională a țesuturilor și organelor, rezultat al adaptărilor acestora de-a lungul filogeniei și ontogeniei, sub influența factorilor mecanici.


Metastructură

Parte de vorbire: s.
Origine: (meta- + structură)

1. (chim., fiz.) reţea cristalină parţial distrusă, în care scheletul reţelei iniţiale se mai păstrează încă, dar în care câmpul de forţe e perturbat şi regula valenţelor, strict respectată la structurile de echilibru, nu mai e verificată.


Absorbi

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.

2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.

3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa pătrundă în sine; a îmbiba.

4. (fig.) a preocupa intens.

5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.

6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.

7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.


Accentic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accentic)

1. (despre structura versului) bazat pe accente.


Acelular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acellulaire, lat. acellularis)

1. (despre organisme) fără structură celulară; necelular.


Activator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. activateur)

1. adj., s. m. (substanţă) care, adăugată unui catalizator, unui material, le intensifică activitatea; activant.

2. s. m. microelement din structura materiei vii, cu rol de activare a fermenţilor.

3. substanţă care activează fermenţii inactivi sau stimulează dezvoltarea unor organe sau ţesuturi embrionare.


Adaptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.

2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.

3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.

4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.


Aerat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (aera)

1. tratat prin introducere de aer.

2. (despre cereale) răcit cu ajutorul aerului, prin vânturare etc.

3. (despre un text) cu o structură simplă; (despre pagini) spaţial.