strâmbaci

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (strâmba + -aci)

1. persoană care se strâmbă.

strâmbăciune

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (strâmba + -ăciune)

1. nedreptate, (înv. și pop.) strâmbătate.

strâmbănog

Parte de vorbire:  s.m., s.n. (reg.)  
Etimologie: (strâmb + -ănog)

1. s.m. persoană cu picioarele strâmbe; crăcănat.
2. s.n. cusătură populară ornamentală în zigzag.

strâmbare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. strâmba)

1. deviere (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală a unei ființe, de obicei a unui om, sau, mai ales, a corpului ori, în special, a unei părți a acestuia.
2. însușirea de a avea (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (producând scârbă).
3. (înv.) cotitură (a unui drum).
4. (înv.) strâmbătură.
5. (rar) deformare (a unui obiect).
6. (rar) înclinare.

strâmbăreață

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (strâmb + -ăreață)

1. găleată folosită la muls.

strâmbătate

Parte de vorbire:  s.f. (înv. și pop.)  
Etimologie: (strâmb + -ătate)

1. nedreptate; (prin ext.) neadevăr, minciună.

bufon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouffon)

1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
2. personaj buf, din teatru.
3. (peior.) om care stârnește râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.

grimasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grimace)

1. strâmbătură, schimonoseală a feței.

panard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. panard)

1. (despre cai) cu picioarele posterioare strâmbe de la genunchi în afară.

rictus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. rictus)

1. strâmbătură a gurii provocată de o contracție a mușchilor feței sau de un râs forțat.

încârligat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. încârliga)

1. îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig).
2. încolăcit.
3. (bot.) curbat spre interior (de ex. pinten, spin).

mincinos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (minciună + -os)

1. (adesea substantivat) care minte; înclinat să spună minciuni; care nu se ține de cuvânt.
2. (expr.) a face sau a scoate (pe cineva) ~ = a socoti (pe nedrept), a acuza (pe cineva) că a mințit.
3. fals, neadevărat, inexact, strâmb.
4. (fig.) amăgitor, înșelător; himeric.