OK
X
sublinia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. souligner)
1.
a
trage
una
sau
mai
multe
linii
sub
un
text
scris
pentru
a-l
scoate
în
evidență.
2.
(fig.)
a
pune
în
evidență,
a
accentua,
a
întări,
a
releva.
accent
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)
1.
intonație
specială
a
unei
silabe
dintr-un
cuvânt
prin
mărirea
intensității
vocii.
2.
semn
grafic
care
indică
această
intonație.
3.
(muz.)
emisiune
mai
intensă
a
unui
sunet,
a
unui
acord.
4.
mod
specific
de
a
vorbi
o
limbă,
un
dialect.
5.
inflexiune
afectivă
a
vocii.
6.
(fig.)
importanță.
7.
a
pune
~ul
(pe)
=
a
sublinia,
a
scoate
în
relief.
accentua
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accentuer)
1.
tr.
a
scoate
în
evidență
prin
accent.
2.
(fig.)
a
reliefa,
a
sublinia.
3.
refl.
(fig.)
a
se
mări,
a
crește
treptat.
accentuație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accentuation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
accentua;
accentuare,
(înv.)
accentuațiune.
2.
maniera
de
plasare
a
semnelor
grafice
numite
accente.
3.
actul
de
a
sublinia
ceva,
de
a
a
scoate
în
evidență.
ecologism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. écologisme)
1.
teorie
și
practică
ce
subliniază
importanța
problemelor
ecologice;
mișcare
pentru
ocrotirea
mediului
ambiant.
epilog
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)
1.
(ant.)
alocuțiune
în
versuri
pe
care
autorul
unei
opere
dramatice,
sau
un
actor
o
adresau
publicului.
2.
parte
finală
a
unui
discurs
în
care
oratorul
rezuma
argumentele,
încercând
să
câștige
bunăvoința
publicului.
3.
parte
finală
a
unei
lucrări
literare
care
cuprinde
concluziile
autorului,
subliniază
anumite
idei
sau
face
cunoscută
evoluția
viitoare
a
personajelor;
încheiere.
4.
(fig.)
sfârșit,
încheiere
a
unei
acțiuni,
întâmplări
etc.
evidență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)
1.
faptul
de
a
fi
evident,
caracterul
a
ceea
ce
este
evident.
2.
a
scoate
în
~
=
a
reliefa,
a
sublinia.
3.
înregistrare
a
fenomenelor,
bunurilor,
persoanelor
etc.