substantiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. substantif, lat. substantivum)

1. s. n. parte de vorbire flexibilă care denumeşte fiinţe, lucruri, noţiuni abstracte etc.
2. adj. colorant ~ = materie colorantă care vopseşte direct fibrele textile (vegetale), fără ajutorul mordanţilor.

substantiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. substantiver)

1. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza.

substantival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. substantival)

1. care ţine de substantiv.
2. cu valoare de substantiv.
3. (adv.) cu funcţie de substantiv.

substantivat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. substantiva)

1. (gramatică) care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat.

substantivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. substantivité)

1. afinitate a coloranţilor substantivi.

substantiviza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (engl. substantivize)

1. a face un cuvânt (diferit de substantiv) să joace rolul gramatical al unui substantiv într-o propoziție; a (se) substantiva.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.

adjectiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. adiectivum, fr. adjectif)

1. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însuşire.

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.
3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.

agent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituţii, întreprinderi etc. care îndeplineşte anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relaţiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viaţa economică a unei societăţi comerciale; ~ secret = cel care îndeplineşte o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulaţie = (sub)ofiţer de poliţie cu îndrumarea, supravegherea şi controlul circulaţiei pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariţia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acţiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acţiunii unui verb pasiv; propoziţie completivă de ~ = propoziţie care arată acţiunea exprimată printr-un verb pasiv.