Dictionar

acorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
 

alfa 1

Parte de vorbire:  s.m. inv.  
Etimologie: (fr., gr. alpha)

1. prima literă a alfabetului grecesc (α, Α), corespunzând sunetului a.
2. ~ și omega = începutul și sfârșitul.
3. (fiz.) particulă ~ = particulă din doi protoni și doi neutroni; radiație ~ = radiație din particule alfa.
 

beta

Parte de vorbire:  s.m. inv.  
Etimologie: (fr. bêta)

1. inv. a doua literă a alfabetului grecesc (β, Β), corespunzând sunetului b.
2. radiație ~ = radiația emisă de nucleul izotopilor radioactivi, din electroni.
 

bisonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bi- + sonic)

1. (despre viteze) de (peste) două ori mai mare decât viteza sunetului.
 

claritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. claritas, fr. clarté)

1. însușirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate.
2. calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct.
3. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înțeles.
 

cuadrofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. quadrophonie)

1. tehnică de captare și redare a sunetului care folosește patru canale independente și permite reproducerea muzicii și a efectelor sonore cu o impresie accentuată de spațiu; cvadrifonie, tetrafonie.
2. (var.) quadrofonie.