Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attaque)
1. faptul de a ataca; acţiune de luptă ofensivă.
3. iniţiativă într-un joc sportiv.
4. jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe.
5. acţiune violentă şi susţinută împotriva unor teorii, concepţii etc.
6. (med.) acces (2), criză, şoc.
7. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-attaque)
1. atac executat de forţe în apărare pentru a respinge inamicul pătruns în dispozitivul lor şi pentru a restabili poziţiile.
2. (sport) atac imediat, ca răspuns la un atac al adversarului; contraripostă.
Parte de vorbire: s.n. (reg.)
Origine: (ghiont + -ac)
1. îmbucătură mare înghițită repede.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (tăcăi + -tură)
1. sunet exprimat prin interjecția „tac” (la intervale regulate); tăcăit, țăcănit.
2. sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului; ticăit.
3. palpitație a inimii; ticăit.
Parte de vorbire: s.f. (înv., reg.)
Origine: (tâcâi + -tură)
1. ciocănitură sau bătaie ușoară (în ușă); (reg.) ticăitură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (țăcăni + -tură)
1. zgomot scurt (repetat și ritmic); țăcănit.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abattis)
1. (mil.) obstacol artificial format din copaci tăiați; baraj realizat din copaci culcaţi cu vârful spre inamic.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. abiétinées)
1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)
1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)
1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthesthésie)
1. tulburare a sensibilităţii tactile constând în senzaţia de furnicare, de înţepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.