Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. tennis)
1. (și în sintagma tenis de câmp) joc sportiv ce se dispută între doi sau patru jucători, care își trimit mingea peste fileu cu ajutorul rachetelor.
2. teren de ~ = amplasament echipat pentru practicarea acestui sport.
3. ~ de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă împărțită printr-un fileu, cu mingi lovite cu paletele; ping-pong.
Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (engl. tennis shoes)
2. încălțăminte de sport, din pânză, cu tălpi de cauciuc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (tenis + -istic)
1. în legătură cu tenisul, cu practica sa.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. tennisman)
1. sportiv care practică tenisul; jucător de tenis.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. tennisman)
1. sportiv care practică tenisul; jucător de tenis.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ace)
1. (tenis) lovitură din care se obţine un punct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. as)
1. monedă romană, la origine din bronz.
2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare.
3. (fam.) persoană care stăpâneşte foarte bine cunoştinţele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie.
4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avantage)
2. situaţie mai bună, favorabilă.
3. ~ reciproc = principiu de bază în relaţiile internaţionale potrivit căruia raporturile dintre state trebuie să se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)naţionale, să favorizeze dezvoltarea acestora.
4. superioritate (de situaţie, de poziţie etc.).
5. (tenis) punct marcat de unul dintre jucători când aceştia se află fiecare la 40 de puncte.
6. drept excepţional; privilegiu, favoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. backhand)
1. (tenis) lovitură a mingii care se execută răsucind trunchiul spre stânga, cu ducerea piciorului drept peste cel stâng, urmată de retragerea rachetei spre partea stângă şi înapoi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. badminton)
1. joc sportiv asemănător cu tenisul, practicat cu o minge mică şi uşoară, care se loveşte cu racheta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. break)
1. comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp.
2. (tenis) ghem câştigat de un jucător pe serviciul adversarului.
3. (jaz) improvizaţie melodică sau ritmică la finele unei fraze, când se întrerupe acompaniamentul ritmic şi cântă numai solistul.
4. dans acrobatic bazat pe mişcări sacadate, având puncte comune cu gimnastica acrobatică şi cu pantomina.