tranzitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. transitif, lat. transitivus)

1. (despre verbe) a cărui acțiune trece direct asupra unui obiect.
2. (log., mat.) relație ~ă = relație între elementele unei mulțimi, în care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea.

tranzitivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transitivité)

1. proprietate a unui verb, de a fi tranzitiv.
2. proprietate a unei relații de a fi tranzitivă (2).

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

direct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. direct, lat. directus)

1. adj. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri.
2. în linie ~ă = din tată în fiu.
3. imediat, nemijlocit, fără intermediar.
4. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă.
5. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept.
6. adv. fără înconjur, de-a dreptul.
7. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori.
8. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului.
9. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte.

echivalență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équivalence)

1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc.
2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună.
3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi.
4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală.
5. manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise.

factitiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. factitif)

1. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea.

intranzitivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intransitivité)

1. proprietate a unui verb de a fi intranzitiv.
2. proprietate a unei relații intranzitive (2).

tranzitivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transitivité)

1. proprietate a unui verb, de a fi tranzitiv.
2. proprietate a unei relații de a fi tranzitivă (2).