Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entraîneur)
1. s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor.
2. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de maşini-unelte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atelier)
1. locul în care se execută lucrări manuale, sau se practică activități manuale de artă sau de agrement; (p. ext.) locul unde se dezvoltă o lucrare.
2. încăpere, local cu unelte sau maşini unde se desfăşoară o activitate meşteşugărească sau industrială.
3. totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local.
4. local amenajat în care lucrează un artist; încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc.; studio.
5. locul în care mai mulți elevi sau studenți lucrează sub îndrumarea unui maestru (profesor, artist etc.); (p. ext.) ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri.
6. (prin ext.) grup de persoane reunite pe o perioadă determinată de timp pentru a reflecta asupra unui subiect dat sau a realiza un proiect comun.
7. (fig.) centru de producție artistică-literară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bâti)
1. construcţie de metal care formează legătura dintre un motor, o maşină etc. şi fundaţie.
2. cadru pe care se montează mecanismele maşinilor-unelte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. complet, lat. completus)
1. adj. întreg, desăvârşit, deplin.
2. opere ~e = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor.
3. (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin.
4. adv. în întregime, cu desăvârşire.
5. s. n. ~ de judecată = colectiv din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă.
6. lot de unelte, aparate, piese de schimb şi accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcţionarea unui sistem.
7. compleu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. construction, lat. constructio)
1. faptul de a construi; construire.
3. clădire, lucrare, edificiu.
4. (pl.) ramură a economiei naţionale care are ca obiect executarea clădirilor.
5. ~ii de maşini = ramură a industriei care produce maşini, unelte, instalaţii, utilaje.
6. grup (stabil) de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale.
7. mod de aranjare a cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crémaillère)
1. bară dinţată dreaptă care se angrenează cu o roată dinţată cilindrică folosită la cricuri, la unele maşini-unelte etc. pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie şi invers.
2. traseu de tranşee şi şanţuri de comunicaţie, având forma unor trepte foarte largi.