adeziv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. adhésif, lat. adhaesivus)

1. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit.
2. (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva.
3. (bot.) care se lipește și se unește prin concreștere (celulă, disc).
4. s.m. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc.
5. substanță care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante.

agonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agone)

1. linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero.

analobară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. anallobar)

1. curbă care unește pe o hartă punctele cu aceeași variație pozitivă a presiunii atmosferice.

apotemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothème)

1. segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturi; înălțime a feței laterale a unei piramide regulate.

arhifonem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archiphonème)

1. unitate fonologică supraordonată fonemului, despre care în lingvistica structurală se afirmă că reunește în sine două sau mai multe foneme.

axă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. axe, germ. Achse)

1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotație = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mișcarea de rotație a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei și prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafețe față de care acestea prezintă anumite proprietăți de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care unește polii Pământului până la intersecția cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia și aliații lor.