uz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. usus, it. uso)

1. folosire, întrebuințare.
2. uzanță.
3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia.

-BUZ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (lat. -bus, omnibus „pentru toţi”)

1. „vehicul de transport în comun”.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

aerobuz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobus, după engl. airbus)

1. avion subsonic de pasageri, de mare capacitate; airbus.

autobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autobus, germ. Autobus)

1. autovehicul de transport în comun, pe linii urbane obișnuite, cu locuri pentru deplasare așezat și altele pentru deplasare în picioare.
2. (var.) (înv.) autobus.

bibliobuz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bibliobus)

1. autobuz amenajat ca bibliotecă itinerantă.

burete puturos; bozuz

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Phallus impudicus
2. FR phalle puant; Satyre puant
3. EN stinkhorn; devil’s horn; devil’s stinkpot
4. DE Stinkmorchel
5. RU веселкa обыкновеннaя
6. HU erdei, szemtelen szömörcsög

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

aberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberație.
2. (în limbajul uzual) aberație, anomalie.

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).