Dictionar

Rezultate secundare (Vagă,):

Divaga

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. divaguer, lat. divagari)

1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens.

2. (despre un curs de apă) a ieşi din albie.


Vagabond, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vagabond, lat. vagabundus)

1. (om, animal) care rătăceşte fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupaţie, existenţă stabilă.

2. (fig.) nestatornic. inconstant.

3. (om) de nimic, fără căpătâi.


Vagabonda

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vagabonder)

1. a rătăci fără ţintă, a trăi ca (un) vagabond.

2. (fig.; despre gânduri, imaginaţie) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul.


Vagabondaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vagabondage)

1. vagabondare.

2. starea celui care vagabondează.


Vagal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vagant, lat. vagans)

1. adj. rătăcitor, nestatornic, fără domiciliu.

2. s. n. poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi.


Vagant

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vagant)

1. poet medieval de limbă latină, rătăcitor, nestatornic.


Aprehensiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appréhension, lat. apprehensio)

1. teamă vagă, nedesluşită, cauzată de presupunerea posibilităţii unui pericol.


Argou

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. argot)

1. limbaj convențional folosit de un grup social restrâns (vagabonzi, delicvenți etc.) pentru a nu fi înțeleși de restul societății sau pentru a șoca.

2. (prin ext.) vocabular sau limbaj specific unui grup, unui mediu, unei clase sociale.


Artrodinie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arthrodynie)

1. (med.) durere articulară vagă şi nedeterminată; artralgie.


Aventurier, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aventurier, it. avventuriere)

1. om care caută aventuri om fără căpătâi, vagabond.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Barochism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. barocchismo, fr. baroquisme)

1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.