val

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. vallum, germ. Wall, it. vallo)

1. meterez de pământ, ca fortificație militară.

văl

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. velum)

1. bucată de pânză fină și transparentă cu care-și acoperă femeile capul.
2. șal, broboadă.
3. a(-și) lua ~ul = a se călugări.
4. ~ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii.

arval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arvales /fratres/, fr. arvale)

1. (ant.) membru al unui colegiu religios la romani care conducea, la sfârșitul lunii mai, procesiuni pe câmpuri și implora zeilor recolte bogate.

breuval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. breuvage)

1. introducere a unui medicament lichid în cavitatea bucală a unui animal cu ajutorul unei sticle cu gâtul lung.

carnaval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carnaval)

1. perioadă care precedă postul, în unele țări, în care au loc petreceri, jocuri etc.
2. petrecere populară cu jocuri mimice, deghizări, focuri de artificii.

festival

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. festival)

1. ciclu de manifestări cultural-artistice cu program variat, ocazional sau periodic.

interval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intervalle, lat. intervallum)

1. distanță în timp între două fenomene, faze, evenimente etc. consecutive; răstimp.
2. spațiu care separă două lucruri.
3. (muz.) raport dintre înălțimile a două sunete.
4. (mat.) mulțimea punctelor (sau numerelor) între două puncte (sau numere) date.

microinterval

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (micro1- + interval)

1. (muz.) interval mai mic decât un semiton.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

aberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberație.
2. (în limbajul uzual) aberație, anomalie.

abraziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrasion, lat. abrasio)

1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.