Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conséquent, lat. consequens)
1. adj., adv. (despre oameni) care acţionează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale.
2. (despre o vale) orientată pe direcţia înclinării straturilor.
3. s. n. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen.
4. (log.) al doilea element al unei judecăţi ipotetice; consecinţă (2).
5. a doua secţiune a unei fraze muzicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. obsequent)
1. (despre o vale) care are o direcţie de curgere contrară faţă de înclinarea straturilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réséquent)
1. (despre o vale) cu direcţie inversă văii consecvente.