Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)
1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.
4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accélération, lat. acceleratio)
1. creştere a vitezei unui corp în mişcare în unitatea de timp.
2. ~ gravitaţională = acceleraţia pe care o au corpurile în cădere liberă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérothermodynamique)
1. ştiinţă care studiază fenomenele calorice provocate de scurgerile aerodinamice la viteze supersonice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anémométrie)
1. ansamblu de tehnici pentru măsurarea vitezei vântului, a fluidelor gazoase în conducte etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 +sport)
1. autoturism cu caroseria aerodinamică şi motor puternic pentru viteze mari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baladeur)
1. sistem compus dintr-una sau mai multe roţi dinţate, montate pe un arbore canalat şi deplasabile în lungul axei, care, angrenate cu roţi dinţate de pe alţi arbori, pot transmite viteze diferite.