Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. voci-, -voque, engl. voco-, cf. lat. vox-, -cis)
1. „voce, cuvânt, vocală”, „sens, înţeles”.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. vociférer, lat. vociferare)
1. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a ţipa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. vociferant)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. vocifération, lat. vociferatio)
1. vorbă, exclamație rostită cu voce tare, cu mânie; vociferare.
2. (mai ales la pl.) larmă de voci nemulțumite, mânioase; vociferare.
3. (var.) (înv.) vociferațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)
1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)
1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răguşeală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. alto)
1. voce omenească cu timbru grav, între sopran şi tenor.
2. instrument de suflat cu registre corespunzătoare acestei voci.
3. violă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Ambitus, lat. ambitus)
1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor).
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. amphorophony)
1. transmitere patologică a vocii, cu un timbru metalic.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( fr. entraînement)
1. complex de exerciţii desfăşurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cântăreţ etc.
2. exerciţiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism animal în scopul obţinerii unei producţii superioare.