accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

afonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)

1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răgușeală.

amforofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. amphorophony)

1. transmitere patologică a vocii, cu un timbru metalic.

antrenament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. entraînement)

1. complex de exerciții desfășurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cântăreț etc.
2. exercițiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism animal în scopul obținerii unei producții superioare.

apsitirie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apsithyrie)

1. afonie extremă, caracterizată prin imposibilitatea de a emite mai mult de un murmur (pierderea completă a vocii).

bronhofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronchophonie)

1. rezonanță exagerată a vocii bolnavului la ascultarea plămânilor, în pneumonie, bronșită, astmă.