Dictionar

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.
 

aeromotor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aéromoteur)

1. motor acționat de energia vântului; motor eolian, anemotrop.
 

aglutinant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. agglutinant, lat. agglutinans)

1. adj. care aglutinează.
2. care se lipește.
3. limbă ~ă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă cu ajutorul afixelor atașate la rădăcina cuvântului.
4. s.m. anticorp care coagulează bacteriile din organism.
5. s.n. substanță care are proprietatea de a coagula coloizii.
6. material de legătură între agregate.
 

alură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allure)

1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.
2. fel de a merge; ținută, aspect; înfățișare.
3. fel de a acționa, de a se purta; ritm în care se desfășoară o întrecere sportivă.
4. poziția vântului față de o navă.
5. unghiul format de drumul urmat de o navă față de direcția vântului.
 

ambardee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embardée)

1. (marină) abatere involuntară de la drum a unei nave datorită vântului, curenților marini; mascadă.
 

ampenaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empennage)

1. organ de stabilizare și de comandă din planuri fixe și mobile, în partea din spate a fuzelajului unui avion.
2. aripioarele unui proiectil, ale unei bombe de avion.
3. aripa unei săgeți.
4. dispozitiv al unei giruete care indică direcția vântului.