Rezultate secundare (înarma):
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. réarmer)
1. a(-şi) reface potenţialul de război, a (se) înarma din nou.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbalétrier)
1. s. m. soldat înarmat cu o arbaletă.
2. s. n. grindă care serveşte la susţinerea penelor pe care se fixează căpriorii unui acoperiş.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arquebusier)
1. soldat înarmat cu o archebuză.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. armé)
1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forţe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei ţări.
4. (despre un conflict) însoţit de acţiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. autoblindata)
1. vehicul blindat, cu roţi sau cu şenile, înarmat uşor, pentru misiuni de recunoaştere, siguranţă et cetera; automobil blindat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 + transportor)
1. s. m. f. cel care lucrează pe o maşină de transportat materiale.
2. s. n. autovehicul blindat de luptă, neînarmat, folosit în transportul trupelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banderie)
1. ceată de oameni înarmaţi care însoţeau un nobil feudal în luptă.