Rezultate secundare (începuturile):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antiquité, lat. antiquitas)
1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.
2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.
3. vechime foarte îndepărtată.
4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.
5. (fam.) obiect de modă veche.
6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. docète)
1. adept al docetismului, erezie de la începuturile bisericii creștine, care susținea că Iisus Cristos nu ar fi fost om decât în aparență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. docétisme)
1. erezie de la începuturile bisericii creştine care susţinea că Isus Cristos nu ar fi fost un om decât în aparenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incunable, lat. incunabulum)
1. tipăritură de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar din cele mai vechi tipărituri.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)
1. pictură fină și delicată de dimensiuni reduse.
2. literă ornată care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise.
3. operă de artă, de literatură, piesă muzicală de dimensiuni mici, lucrată cu finețe.
4. obiect de dimensiuni reduse.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. paléochrétien)
1. referitor la începuturile creştinismului.
2. artă ~ă = arta primilor creştini, dezvoltată în Occident, ale cărei forme dovedesc legături profunde cu arta de tradiţie elenistică (picturi relativ rudimentare, scene şi motive pătrunse de un întreg simbolism).