Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. sublime, lat. sublimis)
1. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător.
2. de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută.
3. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (v. depăși)
1. I. întrecut (de altceva sau altcineva).
2. care a trecut peste o anumită linie.
3. (fig.) a cărui competență sau putere este insuficientă.
5. II. acțiunea de a depăși și rezultatul ei; trecere peste o anumită limită; depășire.
6. (fig.) întrecere a puterilor sau a competenței cuiva; depășire.