Dictionar

Rezultate secundare (înșelător,):

înșelător, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (înșela + -ător)

1. I. care induce în eroare, care înșală; iluzoriu, deluzoriu.

2. care abuzează de buna-credință a cuiva; care amăgește, amăgitor.

3. II. persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș.


înșelătorește

Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (înșelător + -ește)

1. într-un mod înșelător; ca înșelătorii.


înșelătorie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (înșelător + -ie)

1. atitudine, purtare, faptă a celui care înșală; inducere în eroare; (prin ext.) escrocherie.


Abuziv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.

2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.

3. care abuzează de puterea lor.

4. care este înșelător, specios.

5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.

6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).


Carotă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.

2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura şi caracteristicile straturilor.

3. probă luată din betonul de fundaţie al unei şosele pentru stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice.

4. (fig.) înşelătorie, şarlatanie.

5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.


Deluzoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. delusorius, fr. délusoire)

1. capabil inducă în eroare, înșele, creeze iluzii; înşelător, iluzoriu.


Eoantrop

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. éoanthropus)

1. maimuţă antropoidă fosilă foarte asemănătoare cu omul; omul de Piltdown.

2. (Notă) Omul de Piltdown a fost o fraudă paleoantropologică în care fragmente osoase au fost prezentate ca rămășițe fosilizate ale unui om timpuriu necunoscut anterior. Înșelătoria a fost demonstrată definitiv abia în 1953, la 41 de ani de la presupusa descoperire.


Escrocherie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escroquerie)

1. înşelătorie, pungăşie, şarlatanie.

2. înşelăciune, fraudă.


Falacios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fallacieux, lat. fallaciosus)

1. care se bazează pe o minciună sau un fals; care caută înșele, inducă în eroare; înșelător, amăgitor.

2. (prin ext.) care nu are o bază serioasă, care este fără fundament; iluzoriu.