Dictionar

Rezultate principale (șablon.):

şablon

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schablone)

1. model, tipar după care se poate face o piesă etc.

2. instrument cu care se controlează sau se măsoară dimensiunile ori unghiurile unor piese în curs de fabricație.

3. piesă având însemnate anumite dimensiuni, după care se reglează războiul de țesut.

4. tip de subiect, acțiune, personaj, procedeu etc. mult utilizat și a cărui reluare dovedește incapacitatea de invenție a autorului.

5. (fig.) formulă stereotipă; clișeu verbal.


Rezultate secundare (șablon.):

şablona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. schablonieren)

1. (tehn.) a trasa, a măsura; a regla cu şablonul.

2. a da unui obiect o formă după un anumit şablon.


şablonard, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (şablon + -ard)

1. lipsit de originalitate, de inventivitate.


şablonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schablonismus)

1. tendinţa de a lucra, de a se comporta etc. mecanic, după şabloane.


şabloniza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. schablonisieren)

1. a aplica mecanic (o manieră de lucru, o idee).


Autopastişă

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + pastişă)

1. imitaţie a propriilor procedee artistice; manieră, şablon.


Clişeu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cliché)

1. plată (film) fotografică impresionată de lumină, proba negativă a unei fotografii.

2. planşă, copia unui text, a unei figuri pentru imprimare.

3. (fig.) frază banală, expresie stereotipă; şablon.


Clupă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kluppe)

1. compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buştenilor.

2. portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la ţevi şi la bare rotunde.

3. piesă la maşina de lăţit şi egalizat, care prinde marginea ţesăturii prelucrate.

4. şablon de secţionare pentru cuparea urechilor la câinii de rasă.


Copiere

Parte de vorbire: s.
Origine: (copia)

1. acţiunea de a copia.

2. reproducere a unei imagini realizate pe un clişeu.

3. (tehn.) realizarea formei, a profilului unei piese, după un şablon.


Manierist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. maniériste)

1. I. referitor la manierism, propriu manierismului.

2. care dovadă de manierism.

3. califică manierismul, un stil artistic rafinat al secolului al XVI-lea, de origine italiană.

4. lipsit de naturalețe; afectat, formalist.

5. II. adept al manierismului; șablonard.

6. pictor al renașterii târzii.


Poşoar

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pochoir)

1. placă de carton sau de metal decupată, servind ca şablon.