Dictionar

Rezultate secundare (școală):

Joc-școală

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (joc + școală)

1. joc (sportiv) cu caracter de antrenament.


Teleşcoală

Parte de vorbire: s.
Origine: (tele2- + şcoală)

1. prezentare de lecţii pentru elevi la televizor.


Agitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)

1. mişcare prelungită; clătinare.

2. stare de nelinişte, de tulburare, de enervare.

3. tumult, zarvă, răscoală.


Alexandrin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.

2. şcoala = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.

3. de o subtilitate excesivă.

4. artă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.


Antropologic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.

2. şcoală = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.


Aplicaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.

2. punct de ~ = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp; şcoală de ~ = instituţie şcolară ataşată pe lângă o instituţie de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.

3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor şi trupelor prin rezolvarea unor situaţii de luptă ipotetice.

4. (fig.) aptitudine, talent.


Autarhie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care îşi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.

2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.

3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.

4. (în şcoala cinicilor) independenţa indivizilor de toate convenţiile sociale, considerate ca străine naturii.

5. (var.) autarchie.


Auto

Parte de vorbire: I. s.n., II. adj. invar.
Origine: (fr., germ. auto)

1. I. vehicul cu motor; automobil.

2. II. (despre transporturi, tracţiune) făcut cu un autovehicul; de automobil.

3. salon ~ = eveniment anual în cadrul căruia producătorii își prezintă ultimele modele.

4. școală ~ = școală pentru învățarea conducerii automobilului și a normelor de circulaţie, precum și pregătirea candidaților pentru obținerea permisului de conducere; școală de șoferi.