Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aède, gr. aoidos)
1. (în Grecia antică) poet-cântăreţ care îşi recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. aedicula)
1. (antic.) templu mic; capelă mică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anticentre)
1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bi- + mediană)
1. segment de dreaptă care uneşte, într-un patrulater, mijloacele a două laturi opuse, ori, într-un tetraedru, mijloacele a două muchii opuse.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f., III. s.n.
Origine: (fr. cunéiforme)
1. I. în formă de cui; (rar) cuneat.
2. scriere ~ă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie, la unele popoare din Orientul antic.
3. (despre un sistem de scriere) care utilizează litere în formă de cuie; care folosește acest tip de scriere.
4. (mineralogie) caracterizează un octaedru cu patru fețe triunghiulare și patru trapezoidale.
5. (anatomie) cartilaj ~ = cartilaj mic situat în laringe.
6. II. literă folosită în acest sistem de scriere.
7. III. (anatomie) os al tarsului.
8. (anatomie) tract de fibre în funiculul posterior al măduvei spinării.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. médian, lat. medianus)
1. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care împarte (un corp, o figură) în două părţi egale.
2. s. f. dreaptă care uneşte un vârf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feţei opuse.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orthocentre)
1. punct de intersecţie a celor trei înălţimi ale unui triunghi sau tetraedru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scolie)
1. cântec aedic în Grecia antică, cu acompaniament instrumental.
2. adnotare gramaticală sau critică la un text clasic.
3. remarcă relativă la o problemă, la o teoremă rezolvată sau demonstrată anterior.