OK
X
consta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. constare)
1.
a
se
compune
din...;
a
consista.
constant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constant, lat. constans)
1.
adj.
care
rămâne
neschimbat;
invariabil.
2.
capital
~
=
parte
a
capitalului
investită
în
mijloacele
de
producție,
care
nu-și
schimbă
mărimea
valorii
în
procesul
de
producție.
3.
s.
f.
(mat.)
mărime
având
o
valoare
invariabilă.
4.
(fiz.)
mărime
care
caracterizează
un
fenomen,
material,
aparat
etc.
5.
element
al
limbajului
formal
reprezentând
un
nume
socotit
fix
pentru
același
denotat.
constanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. constance, lat. constantia)
1.
însușirea
de
a
fi
constant;
perseverență.
constantan
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. constantan)
1.
(tehnol.)
aliaj
de
cupru
și
de
nichel,
cu
coeficient
de
dilatare
mic
și
rezistență
specifică
mare,
întrebuințat
la
confecționarea
rezistențelor
electrice,
a
reostatelor,
a
termoelementelor
etc.
2.
(tehnol.)
aliaj
de
cupru
și
nichel
cu
rezistivitate
mare
și
constantă;
aliaj
de
cupru
și
nichel
a
cărui
rezistență
electrică
variază
puțin
în
funcție
de
temperatură.
constata
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. constater, it. constatare)
1.
a
stabili
realitatea,
adevărul
unui
fapt,
starea
unui
lucru;
a
remarca,
a
sesiza.
constatabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constatable)
1.
care
se
poate
constata
ușor.
2.
(antonim)
inconstatabil.
constatativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constatatif)
1.
care
constată;
care
are
valoare
de
constatare;
constativ,
constatator.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
absenteism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)
1.
absență
frecventă
și
nemotivată
dintr-un
loc
de
muncă.
2.
mod
de
exploatare
a
pământului
printr-un
intermediar.
3.
neparticiparea
la
alegeri
sau
la
ședințe
politice.
4.
~
parlamentar
=
practică
folosită
de
deputații
opoziției
constând
în
neparticiparea
la
sesiunile
parlamentului,
pentru
întârzierea
sau
blocarea
adoptării
unor
legi.
abstractizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abstractiza)
1.
operație
a
gândirii
constând
în
a
degaja
din
mulțimea
însușirilor
și
legăturilor
fenomenelor
și
obiectelor
pe
cele
fundamentale,
esențiale,
generale;
abstracție.
2.
trecere
de
la
concret
la
abstract.
3.
(antonim)
concretizare.
abuz
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1.
întrebuințare
fără
măsură
a
unui
lucru;
exces.
2.
încălcare
a
legalității;
faptă
ilegală.
3.
utilizare
greșită
a
unui
drept,
a
unei
prerogative,
a
unui
privilegiu.
4.
nedreptate
introdusă
și
fixată
prin
cutumă.
5.
(rar)
eroare
care
constă
din
exagerarea
unui
fapt,
a
unei
păreri
etc.
6.
~
de
drept
=
delict
care
constă
în
exercitarea
unui
drept
cu
nesocotirea
scopului
său
social-economic.
7.
~
de
încredere
=
infracțiune
constând
din
înșelarea
încrederii
cuiva.
8.
~
de
putere
=
infracțiune
manifestată
prin
depășirea
atribuțiilor.
9.
~ul
de
active
corporative
=
utilizarea
activelor
unei
societăți
comerciale
în
scopuri
personale.
10.
(loc.
adv.)
prin
~
=
abuziv,
exagerat.
acantestezie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acanthesthésie)
1.
tulburare
a
sensibilității
tactile
constând
în
senzația
de
furnicare,
de
înțepături.
2.
senzație
de
înțepături,
fără
să
existe
vreun
stimul
funcțional.
acardie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acardie)
1.
(embriologie)
malformație
embrionară
constând
în
lipsa
inimii.