Parte de vorbire: s.
Origine: (declina)
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. désinence)
1. element gramatical care se adaugă la sfârşitul unui cuvânt pentru a constitui o formă de conjugare (la verb) sau declinare (la substantiv, adjectiv).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hétéroclite, lat. heteroclitus)
1. care se abate de la o normă strictă sau general acceptată.
2. (despre un cuvânt, verb) a cărui declinare sau conjugare nu urmează regula obișnuită.
3. alcătuit din elemente disparate, eterogene.
4. (var.) eteroclit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nominal, lat. nominalis)
1. referitor la nume, pe nume; după nume; pe care e scris numele titularului; nominativ.
2. (ec.) valoare ~ă = valoare înscrisă cifric pe o acțiune, pe un bilet de bancă, timbru etc.
3. care figurează (numai) cu numele.
4. (gram.) care face parte, care ține de categoria numelui.
5. flexiune ~ă = declinare.