eta

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr., gr. éta)

1. a șaptea literă a alfabetului grecesc (η, Η), care notează un e lung.

-ETĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -ette, it. -etta, cf. lat. -itta)

1. „diminutival”.

-HIETĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. hyetos „ploaie”)

1. „ploaie, precipitații”.

-PLETĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -plète, cf. gr. plethos „masă, cantitate mare”)

1. „umezeală, umiditate”.

afreta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affréter)

1. a închiria o navă pentru transport de mărfuri; a navlosi.

alteță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. altezza)

1. titlu dat principilor și principeselor.

ambeta

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (învechit)  
Etimologie: (fr. embêter)

1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.
2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.

aalenian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.