Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Ambitus, lat. ambitus)
1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. baritono, fr. baryton)
1. s. m. cântăreţ cu voce de bariton (II,1).
2. s. n. voce bărbătească cu timbru intermediar între tenor şi bas.
3. instrument de suflat, de alamă, cu timbru şi ambitus corespunzător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diapason)
1. mic instrument de oţel în formă de U, care, vibrând, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”.
2. a fi la acelaşi ~ cu cineva = a fi la aceeaşi dispoziţie, în aceeaşi stare sufletească cu cineva.
3. ambitus.
4. model-tip de haşuri la standardizarea trasării grosimii haşurilor.
5. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime şi minime ale dimensiunilor unor piese standardizate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Diskant)
1. vocea cea mai înaltă a unei texturi muzicale.
2. registru înalt al orgii sau armoniului.
3. regiunea superioară (acută) a ambitusului unui instrument muzical.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT ambitus pilei; zona marginalis
6. HU kalap széle, kalap kerülete