Rezultate principale (Incompetenţă):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incompétence)
1. lipsă de competenţă; lipsă de pregătire în exercitarea unei funcţii; necompetență.
2. incapacitatea unei autorități publice de a efectua un act juridic; necompetență.
3. (loc. subst.) (drept) ~ negativă = necunoașterea de către o instituție a drepturilor sale, pe care le consideră mai puțin extinse decât sunt.
Rezultate secundare (Incompetenţă):
Parte de vorbire: s.f. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. confiance)
1. credință spontană sau dobândită în valoarea morală, emoțională, profesională a altei persoane, pe care o credem incapabilă de înșelăciune, trădare sau incompetență; sentiment de siguranță vizavi de cineva sau de ceva; încredere în cineva.
2. (var.) confianță, conființă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contraperformance)
1. (sport) rezultat slab realizat de un concurent (sau echipă) de la care se aștepta succesul.
2. lipsă de competență, incompetenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (declina)
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. déclinatoire)
1. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competenţa.
2. (drept) (act) intenționat să excludă o jurisdicție ca fiind incompetentă.
3. (s.n.; expr.) ~ de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată incompetenţa ei şi înaintează cauza la o instanţă competentă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. dilettantistico)
1. practicat de amatori; rezervat sportivilor amatori.
2. (depr.) care denotă incompetență, nepregătire; diletantic.