Dictionar

Rezultate principale (Accept):

Accept

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă achite o datorie la scadenţă.

2. acord, aprobare.


Rezultate secundare (Accept):

Accepta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accepter, lat. acceptare)

1. a primi, a consimţi, a fi de acord.


Acceptabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.

2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.

3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.


Acceptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.

2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.

3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție nu fie nici agramaticală, nici asemantică.

4. (antonim) inacceptabilitate.


Acceptant, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.


Acceptanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.


Acceptare

Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)

1. acţiunea de a accepta.

2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.

3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.


Acceptabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.

2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.

3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.


Acceptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.

2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.

3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție nu fie nici agramaticală, nici asemantică.

4. (antonim) inacceptabilitate.


Acceptant, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.


Acceptanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.


Acceptare

Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)

1. acţiunea de a accepta.

2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.

3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.


Achiesa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. acquiescer)

1. a accepta condiţiile unei acţiuni juridice, ale unui contract.