antet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. en-tête)

1. indicație (tipărită) în partea de sus a unei hârtii, a unui plic, conținând numele, adresa etc. ale unei instituții, întreprinderi sau persoane; header.

antetitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-titre)

1. text înaintea titlului unei cărți, denumirea instituției sub egida căreia apare, numărul seriei, numele colecției etc.

antetracțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antétraction)

1. (med.) flexiune a corpului spre înainte provocată de contracția mușchilor abdominali.

antetren

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-train)

1. vehicul pe două roți care tractează tunuri, obuziere, chesoare de muniții, mașini agricole etc.

spermanțet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Spermazet, fr., it. spermaceti)

1. ceară din craniul de balenă, de delfin și din craniul și grăsimea de cașalot, folosită în industria cosmetică și la fabricarea lumânărilor; cetaceum.

avantren

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-train)

1. partea anterioară a unei mașini agricole pe roți.
2. antetren.
3. (text.) ansamblu de valțuri cu dinți și caneluri dintr-un dispozitiv de cardare care zdrobește resturile vegetale atașate de flocoanele de lână.

flebotom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phlébotome)

1. s. m. țânțar din regiunile mediteraneene sau tropicale, care poate transmite omului diverse boli infecțioase.
2. s. n. lanțetă folosită în flebotomie.

header

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. header)

1. (inform.) prima parte a unui fișier sau a unei înregistrări care descrie conținutul său; partea superioară sau textul scris în partea de sus a unei pagini, broșuri et cetera; antet.

parantetiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. parenthétiser)

1. a efectua o parantetizare; a pune între paranteze.
2. (lingv.) a utiliza paranteze pentru a indica elementele constitutive ale unei fraze.
3. (chimie) a utiliza paranteze pentru a indica constituenții unei formule chimice.

scarificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. scarification, lat. scarificatio)

1. acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificare.
2. (med.) incizie superficială făcută în piele cu un instrument (bisturiu, lanțetă, scarificator, vaccinostil) pentru a produce un flux de sânge sau serozitate, pentru a efectua o vaccinare, o reacție cutanată sau pentru a introduce în epidermă anumite medicamente.
3. (etnologie) incizie efectuată pe piele pentru a obține cicatrici, constituind o marcă tribală, un rit de inițiere sau care răspund doar unor scopuri estetice.
4. (agricultură) defrișarea și afânarea cu ajutorul unui scarificator.
5. (arboricultură) incizie efectuată pe scoarța unui pom fructifer (sau pe o ramură de viță de vie) pentru a împiedica curgerea sevei în apropierea fructelor.
6. (var.) scarificațiune.

vaccinostil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vaccinostyle)

1. lanțetă pentru vaccinări.