negație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. negation, lat. negatio)

1. negare.
2. judecată, propoziție care neagă ceva.
3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).
4. cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții.
5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.
6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.
7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.

denegație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. dénégation)

1. acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegare.
2. refuzul de a recunoaște drept adevărată o afirmație făcută de oponent în timpul unei proceduri; negare în justiție.
3. (var.) denegațiune.

apofantic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apophantique, gr. apophantikos)

1. (log.) care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau negație cu privire la ceva.

apostolat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostolat, lat. apostolatus)

1. propagare a unor idei, a unei învățături; îndeplinire cu abnegație a unei misiuni.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.

denegatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dénégatoire)

1. cu caracter de denegație.

DES-, DE-, DEZ-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. dés-, dé-, cf. lat. dis)

1. „desfacere, negație; intrare, pătrundere”.

devotament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dévouement)

1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegație.
2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.
3. (var. înv.) devoiement, devuement.