Dictionar

apofiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophyse, gr. apophysis, excrescenţă)

1. proeminență a unui os.
2. umflătură la baza unei capsule.
3. ramură secundară a unei roci eruptive.
4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei.
 

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
 

acromion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromion)

1. apofiză a omoplatului, în formă de spatulă, care se articulează cu clavicula.
 

apofizită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apophysite)

1. (med.) osteită limitată la o apofiză; inflamația unei apofize, parte proeminentă a unui os.
 

coracoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coracoïde)

1. os ~ = os pereche, component al centurii scapulare, la batracieni, la reptile și păsări, în formă de cioc de corb; apofiză ~ă = proeminență pe marginea superioară a omoplatului la mamifere.
 

epicondil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicondyle)

1. apofiză a extremității inferioare a humerusului.
 

olecran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. olécrâne)

1. apofiză a extremității superioare a cubitusului, formând proeminența cotului.