Dictionar

Rezultate principale (Aranjament):

Aranjament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrangement)

1. acord, înţelegere.

2. mod de alcătuire, de dispunere.

3. ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formaţii decât acelea pentru care a fost compusă.

4. (mat.; pl.) totalitatea posibilităţilor de aşezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor.


Rezultate secundare (Aranjament):

Acomodament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accommodement)

1. aranjament care produce confort.

2. dezinvoltură.


Ambusca

Parte de vorbire: I. tr., refl.; II. refl.
Origine: (fr. embusquer)

1. I. a (se) aşeza în ambuscadă, a se ascunde pentru a aștepta inamicul.

2. II. (fam.) a rămâne în spatele frontului prin diverse aranjamente.


Combinatorie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. combinatoire)

1. analiză ~ = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările şi combinările; logică ~ = orientare în logica matematică, care studiază noţiunile şi metodele fundamentale în construirea sistemelor şi calculelor logice formale.


Combinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. combinatio)

1. reunire, îmbinare, combinare.

2. substanţă formată din două sau mai multe elemente chimice.

3. (fam.) aranjament, plan; calcul.


Compoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. composition, lat. compostio)

1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanţă, un corp etc.; structură.

2. compus; amestec.

3. operă artistică, muzicală.

4. mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare.

5. studiul regulilor de compunere a unei bucăţi muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli.

6. mod în care a fost compusă o bucată muzicală.

7. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou.

8. (fot.) aranjament artistic şi raţional al unei imagini.

9. gen de pictură care reprezintă personaje în acţiune.

10. tip de interpretare a unui rol de către un actor.

11. compunere (4).

12. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi.

13. formă de tipar constituită din elementele ei componente.


Culisă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coulisse)

1. parte a unei scene de teatru înapoia decorurilor.

2. (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situaţii, acţiuni.

3. în ~e = în ascuns, în secret.

4. scobitură dreaptă în care alunecă o piesă mobilă; ghidaj.

5. partea mobilă a tubului unui instrument muzical de suflat din alamă.

6. tiv, pliu la o haină, la o stofă, prin care trece un cordon ori un şiret ce se strânge.

7. (fin.) bursă neoficială care funcţionează pe lângă bursa oficială, la care se efectuează tranzacţiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare.