satisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. satisfacere)

1. a împlini, a îndestula (o dorință, o cerere etc.).
2. a mulțumi; a da satisfacție.

insatisface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (in1- + satisface)

1. a produce insatisfacție, a nemulțumi.

apetit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appétit)

1. dorință nestăpânită de a satisface o senzație de foame; poftă de mâncare; apetiție.
2. (prin analogie) dorința de a satisface o nevoie; orice fel de poftă.
3. ~ sexual = dorință de a-și satisface pornirile sexuale.

apetiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appétition, lat. appetitio)

1. dorință, râvnă; tendință de a satisface o nevoie.

autarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care își satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.
2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.
3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.
4. (în școala cinicilor) independența indivizilor de toate convențiile sociale, considerate ca străine naturii.
5. (var.) autarchie.

autosatisfacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autosatisfaction)

1. opinie avantajoasă despre sine; mulțumire de sine, de propriile sale realizări.
2. practica unei persoane de a se stimula sexual; autosatisfacere, masturbare.

closet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. closet)

1. instalație sanitară servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare.

conjuncturalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (conjunctural + -ism)

1. tendința de a utiliza diversele împrejurări pentru satisfacerea intereselor personale.