Dictionar

Rezultate principale (Avangardă):

Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Rezultate secundare (Avangardă):

Antiartă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., engl. antiart)

1. artă lipsită de conţinut.

2. curent în avangarda artistică a ultimelor decenii cu caracter contestatar faţă de arta academistă.

3. producție care nu respectă principiile artei (academice); producție antiartistică.


Ariergardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arrière-garde)

1. (sub)unitate militară care se deplasează în urma unei alte unităţi în marş, asigurându-i spatele; (înv. și pop.) coada oștii.

2. (antonim) avangardă.


Avangardism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Avantgardismus)

1. orice artist, mișcare sau operă de artă care rupe precedentul și este considerată inovatoare și deschizătoare de drumuri; avangardă.

2. curent artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate.

3. atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă.


Avangardist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. avant-gardiste)

1. I. privitor la avangardism; care aparține avangardismului.

2. care aparține avangardei literare, artistice etc.

3. care este în avangardă, înaintea timpului său, în fruntea progresului sau a cunoașterii.

4. II. adept al avangardismului; cel care face parte dintr-o avangardă, dintr-o mișcare inovatoare.

5. (antonime) conservator, misoneist.


Codism

Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. hvostizm)

1. tactică oportunistă care preconizează situarea partidului „în coada” maselor, negând rolul de avangardă şi de organizator al partidului marxist-leninist.


Imagism

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. imagism, fr. imagisme)

1. școală în poezia engleză și americană întemeiată pe cultul exclusivist al imaginii, care pretindea comunice prin culoare și ritm emoția directă a sensibilității poetului.

2. curent de avangardă în poezia rusă a anilor postrevoluționari, care concepea poezia ca mijloc gratuit de inventivitate imagistică.

3. preferință pentru imagini, abundență de imagini într-o operă beletristică.